Bakaj, tot titular! Albanezul a reușit să impresioneze, Dănciulescu – nu

Redactor:
Nicu Bădescu
Bakaj, tot titular! Albanezul a reușit să impresioneze, Dănciulescu - nu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andone nu a ținut cont de criticile pe care Dinu i le adusese
lui Bakaj după meciul cu Pandurii și l-a trimis pe teren din primul
minut pe Giulești. Albanezul a realizat câteva driblinguri de
finețe și a fost printre cei mai căutați oameni de pe teren, dar a
încercat multe pase pretențioase, însă fără rezultat.

Alături de Torje, Bakaj a fost cel mai activ jucător al
„câinilor” sâmbătă seara. A fost al doilea la capitolul pase
primite (23) și la cel al baloanelor jucate în careul rapidist (4),
mereu în spatele lui Torje.
Albanezul a încercat 33 de pase, la fel ca Torje, dar sub Pătrașcu
(36), însă dintre acestea nu i-au reușit decât 14, rezultând de
aici un procentaj de 42%, cel mai slab dintre dinamoviști.

Titular cu Tg.
Mureș

Chiar dacă s-a văzut clar că nu e încă în ritmul colegilor, Andone
a fost mulțumit. În acest sens, tehnicianul pare decis să-l trimită
din nou în primul „11” etapa viitoare, cu FCM Tg. Mureș. Asta mai
ales în condițiile în care meciul cu Rapid i-a clarificat soarta
altui jucător, Cătălin Munteanu, cel pe care se va conta din ce în
ce mai puțin în acest retur.

Dănciulescu va fi
rezervă!

În minutul 52 al meciului din Giulești, Ionel Dănciulescu a irosit
incredibil ocazia de a aduce trei puncte echipei sale, după o fază
în care a scăpat perpendicular pe poartă, singur cu Dani Coman.
Ratarea este echivalentă cu pierderea locului de titular, în
contextul în care „Danciu-gol” nu a strălucit nici în meciurile cu
Sportul (1‑0) sau Pandurii (2-2).

Eclipsa de formă pe care o traversează Ionel Dănciulescu a fost
deja taxată de Ioan Andone după remiza cu Pandurii (2-2). A urmat
meciul cu Rapid, în care fostul golgheter al Ligii I a evoluat la
fel de slab, „reușind” să rateze una dintre marile ocazii ale
„câinilor”. Fotbalistul a devenit automat țapul ispășitor al
meciului, urmând să piardă pe termen nelimitat postul de titular.
Mai mult, în lot vor urma să fie incluși permanent tinerii Țucudean
și Păun, continuarea fiind previzibilă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Scandal monstruos la o nuntă! Florin Salam l-a dat afară pe Bogdan de la Ploiești chiar în timp ce cânta
Scandal monstruos la o nuntă! Florin Salam l-a dat afară pe Bogdan de la Ploiești chiar în timp ce cânta
Scandalos! Cum a putut să-l numească BBC pe Cristiano Ronaldo, după ratarea penalty-ului: „E o rușine!”
Scandalos! Cum a putut să-l numească BBC pe Cristiano Ronaldo, după ratarea penalty-ului: „E o rușine!”
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Andreea Antonescu, mai sexy după a doua naștere. Artista are ACUM o siluetă de invidiat! Secretele sale pentru a se menține în formă la 41 de ani
Andreea Antonescu, mai sexy după a doua naștere. Artista are ACUM o siluetă de invidiat! Secretele sale pentru a se…
E cutremur la naţională! Incredibil ce s-a întâmplat la vestiare la meciul crucial cu Olanda
E cutremur la naţională! Incredibil ce s-a întâmplat la vestiare la meciul crucial cu Olanda
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
Subiecte Bac 2024 - Matematică, publicate astăzi
Subiecte Bac 2024 - Matematică, publicate astăzi
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de ani
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de…
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine
Amendă 500 de lei. Legea îi obligă pe TOȚI șoferii să plătească. E obligatoriu
Amendă 500 de lei. Legea îi obligă pe TOȚI șoferii să plătească. E obligatoriu
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Cum ne dă statul român foc la valiză. Un cunoscut economist explică de ce avem o viața mai scumpă de la 1 iulie
Cum ne dă statul român foc la valiză. Un cunoscut economist explică de ce avem o viața mai scumpă de…
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
Cel mai ieftin Duster pe GPL: Motorizarea cu autonomie de peste 1.000 KM!
Cel mai ieftin Duster pe GPL: Motorizarea cu autonomie de peste 1.000 KM!
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×